Alexeidoina's Blog

Născută fiind lîngă braţul stîng al Nistrului şi copilărind în jurul Cetăţii Soroca nu mi-am permis să nu scriu ceva din istoria unică a fortăreţei şi planul sau originea arhitecturală, asemănarea ei izbitoare, potrivit istoricului Nicolae Bulat, cu castelul Caprarola, Italia.  

Cetatea Soroca

Cetatea Soroca

În Europa medievală concepţiile de cetate, castel par să fi fost împrumutate de nobilimea implicată în cruciadele creştine din însăşi Imperiul Bizantin, unde acest sistem de apărare a rămas peste secole, venind din tradiţiile militare de fortificare din Roma antică. Cetatea Soroca a fost un element destul de esenţial a sistemului feudal de apărare a Principatului Moldova şi anume fiind responsabilă prin: 1. Crearea unei frontiere politice la margine de ţară, şi anume pe porţiunea de rîu Naslavcea – Vadu-Raşcu; 2. Securitatea economică a ţinutului şi a ţării; 3. Securitatea comercială la vadurile Nistrului şi mai ales la cele trei: Otaci – Moghiliov-Podolsk, Soroca – Iampol şi Vadu-Raşcu – Raşcu. Aceste responsabilităţi atribuite Cetăţii Soroca, cît şi celorlalte fortificaţii aşezate pe Nistru, la o concepţie ideală, influenţate la ziua de astăzi de crearea Uniunii Europene şi dorinţa RM de a se integra în această comunitate europeană, au fost, după părerea noastră, mult mai largi, adăugînd la cele trei şi responsabilitatea de a fi alături de cetăţile din Ucraina poloneză Citește restul acestei intrări »

Majoritatea bătrînilor se plîng că generaţia tînăra este lipsită de educaţie. Să fiu deacord cu ei nu mă grăbesc căci totul se începe de la un singur „eu” văzut în „tu”. Uite că recent am avut generoasa ocazie să urmăresc cum un copil de 13-15 ani a cumpărat ţigări de la chioşcul din faţa Centrului Comercial „Unic”. De multe ori vedeam grupuri de elevi care se îmbulzeau lîngă astfel de „zone”, dar din cauza mai multor motive nu mă apropiam să închin cuvinte de laudă vînzătoarei. După acest scenariu mi-am zis că trebuie să actionez. Apropiindu-mă de chioşc în paşi calmi şi hotărîţi, mă aşteptam să văd o doamnă supărată pe toată lumea sau o domnişoară indiferentă chiar şi de sănătatea ei. Am greşit. Un bătrîn drăguţ, nins pe cap, cu ochelari pe nasul cîrnav şi cu o privire nevinovată m-a întrebat ce-mi pofteşte inima. Prima poftă a fost întrebarea de ce vinde ţigări minorilor şi dacă e la curent că este ilegal. „Cine? Eu? Nu! Nu! Eu nu!” a fost răspunsul lui. Înţeleg că acesta nu este unicul caz, însă cum poţi tu să întinzi această nicotină unui copil care abia de a învăţat să meargă? 

Mă dor foarte mult astfel de mărturii. După parerea mea, foarte puţin timp şi atenţie li se acordă copiilor. O fi ei mici, dar tu voinic nu vei fi toată viaţa. Aici sunt multe de spus … fapta are ultimul cuvînt.

   Dupa ce s-au descoperit scheletul de mamut si asezarile preistorice din mileniul 5 i.e.n, parcul Valea Morilor continuă să ne

Cîinii fără stăpîn

"Sunt cîine vagabond / N-am casă şi în bancă cont"

mentină într-o stare de incordare si prin numarul de gasculiţe a cîinilor vagabonzi care-l populează. Сoborînd cele 200 de trepte te ciocnesti nas in nas cu o haită de vre-o 15 ciini, care sau îşi caută de trebă, sau te privesc suspect creîndu-ti impresia ca acuş vei fi prinzul lor.

Pierd pe moment citeva kg nu doar cei care fac sport de dimineata, dar si cei care vin sa-si umple garoafele cu apa de la izvorul din parc. In drum spre sursa de apa, te îndepartezi de aleea centrală si ridici o coasta de padure. Mai multi ciini de o culoare castanie inchisa apar ca niste lupi dupa versantii abrupti, gata oricind să-şi apere teritoriul si deţeurile.  Constienti de un anumit risc, oaspetii îi înconjoară pe unde pot si încearcă să mimeze faţa unui om neînfricat. 

 Fiind in mare parte a timpului in cautare de hrană, hoinăresc si crează in jurul lor o atmosferă de primejdie si nesiguranţă. Citește restul acestei intrări »

A venit timpul să spun ce mă doare şi ce văd eu în timp ce alţii nu văd. Oameni fiind, nu uităm să ne alimentăm săracu’ creier, poftoasa burta şi multe, multe alte griji lumeşti care nici nu fac parte din noi, dar au nevoie de atenţie şi căldură umană, şi ne scapă invizibilul – Duhul Sfînt.

Duhul Sfînt este legătura noastră cu Dumnezeu. Dacă pînă la Iisus omenirea trebuia să aducă jertfă în faţa Lui, atunci după Mîntuitor,

13

...13, 14, 15, 16...

noi putem comunica (cum o facea şi Iisus) cu Creatorul prin intermediul Bibliei sau a rugăciunii. Duhul tău se hrăneşte cu Cuvîntul viu din Biblie şi odată ce crezi şi accepţi dragostea şi lumina Domnului, în viaţa ta se petrec minuni.

Nu încerc să desfăşor o temă religioasă, ci să mărturisesc ceea ce cu adevărat am văzut şi cunosc de la Tatăl Ceresc. Tot ce ve-ţi citi mai jos s-a întîmplat cu adevărat.

“Apoi a zis: “Adevărat, adevărat vă spun, că, deacum încolo, veţi  vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorîndu-se peste Fiul omului” (Ioan 1:51)

   Daca mîina Domnului se implică de cele mai multe ori indirect în viaţa fiecăruia din noi, atunci pentru a minuna chipul copilului Său şi pentru ai simţi prezenţa continuă foloseşte modul cel mai direct – îngerii.

Lida Dogaru, membra bisericii “Cuvintul Credintei” (www.vera.md) din Chişinău, ne-a mărturisit plină de emoţii şi în minimum de cuvinte  un moment nemaipomenit din viaţa ei unde protagonistul nu este nimeni altul decît  Dumnezeu. „ Începînd cu 8 februarie 2009 viziunea mea asupra vieţii şi calitatea ei  s-a schimbat radical odată ce am venit în această biserică.Tătăl Ceresc continuă mereu să ne bucure, însă ziua de vineri, 13 noiembrie, a fost mai specială. Odată ce acasă nu am posibilitatea să rezerv timp şi loc pentru comunicarea cu Domnul, o fac în momentele cînd mă plimb singură sau cînd mă reîntorc de undeva. E nevoie de astfel de momente pentru că Domnul e mulţumit cînd îi acorzi timp şi loc pentru a-L cunoaşte. În acea seara L-am rugat să-mi ofere un cadou deosebit, să-I simt nemărginita prezenţă. După ce-mi terminasem ruga am auzit o voce care mi-a spus să mă uit spre cer. Ridicînd privirile, am văzut o lumină puternică venind în întîmpinare. Credeam că sunt farele unei maşini, dar cînd s-a apropiat, inima îmi zburda de bucurie. Nu am mai simţit un asemenea val puternic de satisfactie şi fericire niciodată! Eram copleşită de tot ce mi se întîmpla, conştientizînd că Dumnezeu a răspuns la rugămintea mea. Analizînd mai atent, am desluşit doi îngeri minunaţi, fermecători şi atît de drăgălaşi! Nu pot să descriu în cuvinte preafrumuseţea lor. Inima mea se înaripa alături de ei. Veselia lor era şi a mea. Rîdeam în glas împreună. M-au însoţit pînă acasă. Am dorit să împărtăşesc minunea şi cu surorile mele, dar ele nu au putut vedea nimic”.

Nu este primul caz cînd Tatăl Slavei ne dovedeşte cît de mult susţine relaţia Sa personală cu omul. Lida ne-a împărtăşit şi faptul că Domnul i-a transmis un mesaj în vis în momentul cînd avea o deosebită nevoie de sprijin: “Voi sunteţi trimişi între pustiul cu apă cu un toiag în mîină. De ce vă temeţi? Mergeţi înainte!”.

Cuvîntul ziditor nu întîrzie niciodată:Nu te teme. Nu voi permite să fii rănită. Sunt mereu alături”. Astfel fiind îmbărbătată de Cel care pururi este acelaşi, Lida înaintează cu credinţă, ascultă mai întîi de îndemnul Lui şi apoi se supune voii Sale.    

“Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta” (2Timofei 1:7)

 Hrăneşte-ţi Duhul şi vei vedea îngerii Domnului luminîndu-ţi calea înaintea ta!

După ce am citit şi am admirat blogul colegei şi prietenei mele de facultate, Natalia Apostolova, am ieşit la concluzia că blogul meu nu mă reprezintă şi că în sfîrşit îmi pot explica vizita mea din Paşte-n Crăciun. Din moment ce mă gîndeam că trebuie într-o zi să încep a scri permanent şi cu informaţii abia scoase de pe grătar, mă apuca groaza şi o plictiseală pe moarte. Pînă nu depui puţin efort şi

A fi sau a mai trăi...

Sunt om sau o simplă piatră... la fundul mării

interes pentru a face un aluat bun, nu poţi scoate din cuptor o pîine „rumenă şi crescută”. Blogul e un bun start în scopul de aţi exprima propria opinie şi de a învăţa corect şi clar s-o formulezi. Aici poţi afla mai multe despre jurnalismul libertin şi să trăieşti o senzaţie de împlinire alături de comentariile fanilor tăi. Ai ocazia şi să serbezi în voie, student fiind, cu un ochi la cratiţa de pe aragaz şi cu altul pe monitorul calculatorului.

Nu m-am gîndit la un anumit soi de materiale pe care le-aş putea publica, însă necesitatea de a interveni şi sufleteşte se simte. Vara trecută cînd hotărîsem eu să rămîn în Chişinău să fac practica la ziar, am luat interviu de la o doamnă care solicitată să-mi vorbească de porumbeii din preajma Catedralei, a descălicat întrebarea şi începînd să-mi vorbească de veşnica problemă -comuniştii – mi-a dat un sfat foarte bun –  înainte de a începe a scri trebuie să ai propriile convingeri şi păreri, un fundament care să-ţi ofere siguranţă şi tărie de a merge înainte. Avea dreptate, iar eu, fascinată de meditaţii şi de un fel de a scri frumos dar încurcat rău (ex.versuri albe), am căzut într-o şi mai profundă meditaţie – cum să ies la suprafaţă?

Pînă la urmă, slava lui Dumnezeu, am aflat unde e „buba” – eram prea închisă în propria lume şi cînd nu ai destul aer, sigur, ţi se usucă gîtlejul. Am observat că foarte mulţi trăiesc într-o lume a lor, unde eul încearcă să se adapteze la politica dictată de „modele de a fi” sau alte clişee. Astfel cum am procedat cu mine – am oferit libertate Duhului Sfînt, sufletului şi minţii, aşa voi face şi cu blogul meu – mai multe fraze, puncte şi virgule.

Multumesc Natalia pentru inspiraţie! Bun început!

Ajuta-ma sa te iubesc!

Indiferent dacă foloseşti scaunul cu rotile sau picioarele pentru a te putea deplasa, eşti liber să cunoşti şi să-ţi aperi drepturile. Ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi a fost discutată în cadrul conferinţei din 23 noiembrie cu participarea persoanele cu dizabilităţi fizice precum şi a reprezentanţilor ONG-urilor şi a consultantului în drepturile omului din Austria.

 Potrivit lui Ion Cibotărică, vice-preşeditele Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi, ratificarea convenţiei nu este doar sarcina Ministerului Muncii sau a Ministerului Protecţiei Sociale şi a Familiei ci, a mai multor actori sociali. Convenţia în acest sens prezintă un catalizator ce ar produce schimbarea, însă nu înainte de a fi o modificare la nivel legislativ. “Persoanele cu dizabilităţi nu doar sunt cei care profit de anumite îndemnizaţii, dar sunt şi membri activi ai societăţii“ a mai accentuat sursa. Citește restul acestei intrări »

Frumusetea si talentul in actiune

  Chipul angelic si zimbetul dulce te invită nu doar s-o cunosti pe Nataliţa Apostolova ca un viitor  jurnalist, dar si ca o viitoare stea în lumina reflectoarelor. Terminînd Scoala de Modele din orasul natal Bălti, este în prezent studentă în anul 3 la facultatea de jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova. Energică si determinată, cu un potential pronunţat, realizeaza mereu ce-şi propune şi îmbină armonios arta de a fi model cu cea de jurnalist.

-Cum impaci modelingul cu jurnalistica?

-În cazul meu, modeling-ul şi jurnalismul niciodată nu s-au certat între ele, pentru că primul e o pasiune, iar jurnalismul – viitoarea mea profesie. Ele prezintă două domenii în care mă simt foarte confortabil şi nu ştiu dacă aş putea să renunţ la unul în favoarea altuia.Pentru mine ele sunt indispensabile şi deja au devenit două tresături de caracter ce mă reprezintă. 

– Ce calitati comune au ambele?

– Din start se poate considera că aceste două sfere nu au nici un punct tangenţial, însă doar cel implicat nemijlocit poate şti că ele se completează nemaipomenit de armonios între ele. Un jurnalist bun trebuie să aibă nu doar dicţia perfectă şi o minte ageră ci, să mizeze şi pe graţie, ţinută, prezentare scenică, un mers frumos – iar toate acestea le poţi învăţa doar la Şcoala de Modeling. Citește restul acestei intrări »