Cetatea Soroca

În Europa medievală concepţiile de cetate, castel par să fi fost împrumutate de nobilimea implicată în cruciadele creştine din însăşi Imperiul Bizantin, unde acest sistem de apărare a rămas peste secole, venind din tradiţiile militare de fortificare din Roma antică. Cetatea Soroca a fost un element destul de esenţial a sistemului feudal de apărare a Principatului Moldova şi anume fiind responsabilă prin: 1. Crearea unei frontiere politice la margine de ţară, şi anume pe porţiunea de rîu Naslavcea – Vadu-Raşcu; 2. Securitatea economică a ţinutului şi a ţării; 3. Securitatea comercială la vadurile Nistrului şi mai ales la cele trei: Otaci – Moghiliov-Podolsk, Soroca – Iampol şi Vadu-Raşcu – Raşcu. Aceste responsabilităţi atribuite Cetăţii Soroca, cît şi celorlalte fortificaţii aşezate pe Nistru, la o concepţie ideală, influenţate la ziua de astăzi de crearea Uniunii Europene şi dorinţa RM de a se integra în această comunitate europeană, au fost, după părerea noastră, mult mai largi, adăugînd la cele trei şi responsabilitatea de a fi alături de cetăţile din Ucraina poloneză,

Fîntîna din Cetate

acel zid de apărare a civilizaţiei europene de invaziile a tot felul de triburi barbare, ce fără de opreală tot izvorau la anumite perioade din adîncurile Asiei barbare. Ne luăm îndrăzneala de a presupune o tendinţă din subconştient de apărare şi de ce nu, comună, a ţărilor europene, prin acest sistem de apărare la marginea Europei civilizate. Această barieră fiind şi o garanţie de existenţă a lumii creştine. Această tendinţă, nefiind desigur politică, doar chiar de la începuturile sale tînărul principat al Moldovei a fost nevoit să se afirme cu arma în mînă împotriva acelor vecini dornici de a dezmembra noua formaţiune politică. Destinul nostru a fost să fie aşa ca noi să fim plasaţi la această margine de civilizaţie unde peste apa Nistrului, asemenea unui ocean imens, cu un început la Nistru şi fără sfîrşit, se întindea Stepa sălbatică. Cu mii şi sute de ani în urmă strămoşii noştri au construit cetăţi la Nistru, ele fiind platoşa Europei şi tot odată martirii ei, jertfind bărbaţii Neamului întru apărarea ţării şi a lumii creştine. Exemplu pot fi acele fortificaţii ce s-au perindat în decurs de milenii de-a lungul istoriei acestui pămînt românesc. Cetăţi ridicate cîndva pe muchii şi creste de deal îşi mai ascund şi astăzi sub straturi de pămînt istoriile zbuciumate. Ţinutul Soroca (nelimitîndu-ne la istoria unei frînturi din acel vechi ţinut cum este astăzi raionul Soroca) a fost destul de bogat în fortificaţii antice ridicate din lemn şi pămînt: Gorodoc (Cunicea, sec. IX-XII î.Hr.), Movila lui Iosif Pastuh (Inundeni), Zamca (Iorjniţa), La Şanţ (Napadova), La Baba Neagră (Rădi-Cereşnoveţ), La trei Cruci (Rudi, sec. IV-II î.Hr.), Şanţul Turcului sau Brazda Turcului (Slobozia-Cremene), La Şanţ (Temeleuţi, sec. IV-III î.Hr.), Cetatea (Vertiujeni, sec. IV-III î.Hr.).

Una dintre aceste cetăţi antice, Maetonium, o găsim pe teritoriul raionului Soroca şi este atestată ca aşezarea antică La Şanţuri de lîngă s. Rudi. Tot odată unii arheologi (Dr. Ilie Borziac) susţine că şi cel de-al treilea oraş-cetate Clepidava se află de asemenea pe teritoriul raionului Soroca, atestat ca aşezarea Zamca de lîngă s. Cosăuţi. La o depărtare de 700-800 ani în urmă în regiunea Nistrului arheologii atestă un alt brîu de cetăţi: Farfuria Turcului, Alcedar Echimăuţi… Împăratul bizantin Constantin Porfirogenetul în Cartea de învăţătura adresată fiului său Romanos menţionează mai multe cetăţi pe Nistru: Să ştii că pe partea această a rîului Nistru în ţinutul dinspre Bulgaria, la vadurile peste acest rîu, se află cetăţi pustii: prima cetate este numită de către pecenegi Aspron (albă), deoarece pietrele ei par foarte albe; a doua cetate Tungate (paşnică), a treia cetate Cracnacate (de strajă), a patra cetate Salmacate (de patrulare), a cincia cetate Sacacate (de pari), a şasea cetate Gheucate (de război). (Vlad Gimpu, Biserici şi mănăstire…, p. 150) După cum se vede, la diferite momente al istoriei civilizaţiei europene, de-a lungul Nistrului s-au perindat un şir de cetăţi, care au stat de strajă, de patrulare şi de război la frontierele Europei creştine, fiind zidul de apărare a lumii civilizate împotriva Stepei barbare. Următorul brîu de Cetăţi la Vadurile Nistrului apare la sfîrşitul sec. XIV – începutul sec. XV, cu o ulterioară reconstrucţie a lor, pe parcursul domniilor lui Alexandru cel bun – Ştefan cel Mare – Petru Rareş: Hotin, Soroca, Orheiul Vechi, Tighina, Cetatea Albă.

După mai multe informaţii prezentate şi analizate de Nicolae Bulat, istoric, “Cursul de mijloc al fluviului Nistru era păzit de Cetatea noastră de Soroca, atestată documentar la 12 iulie şi 14 septembrie 1499, prin Coste Posadnic, pîrcălab de Soroca. Foarte mulţi cercetători şi-au pus nu odată întrebarea referitor la originea şi datarea cetăţii Soroca. În urma studiilor efectuate mai mult teoretice de cît arheologice au fost prezentate cîteva ipoteze. Una dintre cele mai răspîndite este aceea care consideră cetatea Soroca „opera genovezilor” şi nu-i altceva decît bătrîna „Olhionie” – colonie străveche, iar mai tîrziu factorie genoveză. Printre promotorii acestei versiuni este Dmitrie Cantemir, Constantin Stamati, Zamfir Arbure, Nicolae Iorga, ş.a. Cercetătorii care au avut în atenţia lor studiul cetăţii au intuit asemănarea cetăţii Soroca cu unele castelele europene. G. Cebotarenco şi V. Voiţehovschi, avînd un reper

Planul Cetăţii Soroca

documentar, afirmă ca actuala cetate din piatră a fost construită la 1543-1546 de către voievodul Petru Rareş cu ajutorul meşterilor din Bistriţa. Şi totuşi arhitectura cetăţii vorbeşte de faptul că Cetatea Soroca se referă la o vreme mai timpurie şi ar data cu sfîrşitul sec. XIV – începutul sec. XV. Punctul slab al acestei ipoteze susţinută pe larg de cercetătorul Tama Nesterov este lipsa de documente care ar confirma ipoteza lansată de d-na Dr. Tamara Nesterov, precum ca Cetatea Soroca ar fi construită mai anterior, la răscrucea secolelor XIV-XV de Petru I Musat sau Alexandru cel Bun. (T. Nesterov, Cu privire la miturile arhitecturii şi datării cetăţii Soroca, în Artă, istorie, cultură. Studii în onoarea lui Marius Porumb, Cluj-Napoca) Iar faptul că la 1543 Petru Rareş se adresează personal „credinciosului meşter”, care-i trebuie pentru lucru la cetatea Sorocăi (Hurmuzaki, XV1, p. 4322, no. DCCCVII) putea să fie o intenţie şi de ce nu, de a repara şi întări cetatea. Se ridica ograda, se construiesc beciurile, se mai sapa o fîntînă. Lucru, care a fost luat ca începutul construcţiei cetăţii din piatră de la Soroca. În Europa secolului al XI, castele erau construite încă din lemn ca mai apoi, în cel de al XII, să apară primele castele din piatră. Construcţia castelelor în Principatele Române vor derula odată cu crearea Principatelor şi retragerea tătarilor, eveniment care a avut loc în a doua jumătatea sec. XIV. Cetatea Albă este una din cetăţile cele mai vechi, avînd o istorie milenară. Tighina ar fi fost deja pe la 1408. Hotinul este menţionat la 1378 prin Stephanus de Hotin (A. Husar, Cetatea Hotin.., p. 16). Orheiul Vechi ca aşezare moldovenească îşi are începutul pe la 1370″.

 Cu toate că Soroca este menţionată la 1499, este de aşteptat că cetatea să fi fost construită cam odată cu celelalte cetăţi de pe Nistru: Hotin, Orheiul Vechi şi Tighina. În urma investigaţiilor arheologice efectuate la 1968-69 de G. Cebotarenco s-a constat ca pe locul unde în prezent se află Cetatea din piatră a mai fost o altă cetate din lemn şi pămînt. Aşa dar la Soroca conform investigaţiilor s-a dovedit o continuitatea în construcţia unor cetăţi / castele. Cetăţile în istoria lor au trecut prin mai multe idei arhitecturale. De la lemn la piatră. La începuturi n-a fost decît un aranjament de zid de pămînt / val şi mai apoi o palisadă – un sistem de apărare care putea fi construit foarte uşor pe un teren drept, dra şi uşor puteau fi distruse prin incendiu. Apoi apar ansambluri întregi compuse din turn, val de pămînt, şanţ şi ziduri din piatră ce înconjoară întregul ansamblu. Necătînd la faptul că cetăţile aveau ziduri înalte şi puternice, dacă asediatorii ajungeau la baza lor erau pierduţi din vedere de apărători. Acolo sub ziduri ei erau în deplină siguranţă. Acest fapt i-a impus pe arhitectori medievali chiar de la începuturi să proiecteze în pereţi găuri speciale prin care apărătorii turnau peste capetele asediatorilor ulei fierbinte sau trăgeau cu arcul. Părea ca problema securităţii cetăţilor / castelelor a fost rezolvată cînd meşterii la o anumită distanţă au ridicat în afara peretelui principal turnuri care aveau sub lovitura lor întreg spaţiu aflat de-a lungul zidului. La începuturi aceste turnuri de flancare aveau o formă pătrată. Cu părere de rău aceste turnuri puteau fi uşor distruse. Se săpau tuneluri sub fundament, se instalau butoaiele cu pulbere şi se aruncau în aer. Nu a trebuit foarte mult timp ca inginerii medievali să înţeleagă, că turnurile rotunde sunt mai puternice ca cele cu zid drept.

 Partea slabă a castelelor a fost desigur intrarea, de aceea nici aici n-a trebuit să treacă mult timp pentru a se descoperi că turnurile din flancuri sunt acea salvarea şi mai ales că ele controlau şi întreaga întindere a peretelui. Castelele cu ziduri şi turnuri rotunde au apărut mai întîi în Europa Apuseană ca mai apoi, cu ajutorul meşterilor italieni (şi nu numai), da şi a meşterilor din Principatele Române, ce au făcut studii şi practici în Europa Apuseană, să fie ridicatre şi în Principatele Române. Anume datorită acestui fapt, Cetatea noastră de Soroca include în sine mai multe particularităţi, care le găsim la aşa castele ca Del Monte (1240, Italia), Restormel (1265, Anglia, Cornwall), Queenborough (1361-77, Anglia, Kent). ş.a. Prin aceste castele meşterii medievali au fost liberi să dezvolte ultima idee logica de apărare, da şi să folosească pentru afirmarea ei practica veacurilor de mult trecute. Anume prin aceste cetăţi şi Soroca inclusiv logica apărării a căpătat cea mai perfectă formă, şi anume: – zidurile rotunde sunt mai puternice decît cele drepte; – sistemul de apărare este concentric; – porţile / intrarea sunt mai bine apărate din turnurile din flancuri. Dacă Queenborough, acest castel intelectual este unul din acele castele perfecte, atunci această perfecţiune a apărut prea tîrziu. Deja la sfîrşitul secolului al XV-lea castelul devenea un anacronism. Cu toate ca inginerii europeni vor continua să construiască castele încă un secol, totul va fi în zadar. Odată cu folosirea pe larg a prafului de puşcă castele îţi pierd însemnătatea lor. Ca exemplu de zid de apărare rotundă serveşte Castelul Restormel din Cornwall, Anglia. Castelul Restormel a fost menţionat documentar la 1265, cu toate ca data de origine ar fi cu mult mai înainte. Restormel este un castel mare circular, de o rară simplitiţe şi tărie. Posibil ca castelul a fost construit îndată după Cucerire (1066) fiind de la început din lemn ca mai apoi să fie ridicat din piatră. Pe la 1100 este proiectată o poarta pătrată, ce a fost ridicată în partea de sud-vest. De a lungul turnului circulat este aşezat un rînd de creneluri cu terasa de mers în spatele lor. Mai apoi, clădirile din lemn din interior au fost schimbate cu cele din piatră. Pare să fie că toate aceste lucrări au fost efectuate în sec. XIII de Edmund, conte de Cornwall. Acest castel este numit de englezi „Shell keep” – turnul carapace. Asemănarea dintre Soroca şi Restormel se reduce numai la turnul carapace (shell-keep) daca am compara turnul-gigantic al Cetăţii Soroca ca Restormel. Diametru lor este aproximativ acelaşi: Soroca – 30 m, Restormel – 40 yards sau aproximativ 34 m, înălţimea turnului carapace este mai joasă. Totodată lipsesc şi turnurile din flancuri ce puteau asigura apărarea concentrică a castelului. Aceste turnuri le găsim la alte două castele cu care Cetatea Soroca are tangenţe. Del Monte din Italia şi Queenborough din Anglia, Kent. La zece mile spre sud de Andria, pe vîrful unei piramide cu vîrful retezat cunoscută sub numele Murgie di Minervino, se înalţă faimosul Castel del Monte, o clădire cu două etaje şi o ogradă octogonală. Ferestrele gotice privesc atît în afară cît şi înăuntru. Opt turnuri puternice stau la colţurile octogonului. Clădirea are aproximativ 900 picioare în circumferinţă, iar pereţii au înălţimea de 100 picioare (1 picior = 25-34 cm). Poarta principală din marmură roză este susţinută de coloane din marmură sprijinite de lei. Ornamentele sculpturale sunt de o rară frumuseţe şi sunt un exemplu de arta clasica reminiscentă. Castelul a fost construit de meşterii lui Frederick al II, care deseori îşi avea reşedinţa acolo. Locul este destul de izolat şi este destul de greu de înţeles cum de acest împărat ce avea un caracter vesel şi iluminat îşi găsea refugiul acolo. În Castelul Del Monte Charles d’Anjou i-a ţinut în captivitate pe fii lui Manfredi (1232? – 1266), rege al Siciliei (1258 – 66), fiu nelegitim al lui Frederick al II. Cercetătorii, care au afirmat ca Cetatea Soroca nu este altceva decît opera meşterilor genovezi au intuit asemănarea arhitecturală şi a sistemului de apărare a Cetăţii Soroca cu unele castele din Europa. Doar meşterii italieni din sec. XV-XVI au lucrat nu odată pentru principii români. La Buda lucrează Aristotele Fiorovanti şi Benedetto da Majano, la Bistriţa – Petru Italus Lugano, la Gherla – Domenico da Bologna, la Satu-Mare – Ottavia Boldigara, la Alba-Iulia s-a afirmat Francesco Pozzo, Sforza Palavicini şi Antonio Bufalo. Este cunoscut zidarul, Ioan din Liov şi greco-genovezul Ioan Privana de la Chilia. Nu putem nega faptul ca o bună parte din meşterii români ar fi putut face practică la meşterii din Europa Occidentală, de unde au împrumutat ideile arhitecturale de epocă, pe care le găsim la unul din cel mai performante castel cum a fost castelul Queenborough. În secolele XII şi XIII în urma cruciadele apar noi castele cu un sistem de apărare concentric, mult mai sofisticat, împrumutat din Imperiul Bizantin avînd ca exemplu castelul Krak des Chevaliers din Syria. Castelul Queenborough construit în Kent la 1361-77, dar care din nefericire a fost demolat în sec. XVII, este un exemplu de perfecţiune tehnică în sistemul de apărare, şi anume prin cea ce am menţionat mai sus: – rotunjimea zidurilor; – sistemul concentric de apărare; – poarta principală (punctul slab) este apărată din flancuri. Anume aceste caracteristici le găsim şi la Cetatea Soroca. Zidurile rotunde sunt cu mult mai puternice decît zidurile drepte. Turnurile aşezate la o anumită distanţă în jurul incintei rotunde creează un sistem de apărare concentric, unde două, patru, şase turnuri pocnesc într-un singur punct. Inamicul, mişcîndu-se sub focul încrucişător al artileriei şi arcaşilor, ajunge la punctul cel mai vulnerabil al cetăţii, pomenindu-se într-un spaţiu restrîns, avînd rîul Nistru în spate, Cetatea cu apărătorii ei în faţă şi artileria ce împroşca cu obuze din cele două turnuri din flancuri. Inginerii, care au proiectat Cetatea Soroca, au avut libertatea de a dezvolta mai departe ultima gîndire în privinţa apărării, ajungîndu-se la o performanţa deosebită. Şi dacă Cetatea Soroca este o perfecţiune alături de celelalte castele (Del Monte, Queenborough), apoi aceasta perfecţiune a venit prea tîrziu. Odată cu folosirea pe larg a prafului de puşcă, cetăţile, castele medievale îşi pierd însemnătatea lor, cu toate că omul după inerţie a mai continuat să le construiască o vreme. Prima folosire a prafului de puşcă în Anglia a avut loc pe la 1325 anume de atunci vine declinul cetăţilor. Parerea unor istorici potrivit cărora cetatea Soroca se aseamănă cu castelul Caprarola (Italia), după părerea noastră este greşită. Aici ar fi mai corect să spunem ca Caprarola se aseamănă cu Soroca, deoarece castelul italian a fost construit cînd Soroca deja exista. Lucrările de construcţie a castelului Caprarola iniţiate de Baldassarre Peruzzi la 1535, a fost continuate de Antonio da Sangallo il Giovane. Castelul a fost terminat la 1575 şi reprezinta un bloc pentagonal, iar destinaţia fiindu-i reşedinţa Cardinalului Alessandro Farnese.

Soroca reprezinta în plan acel turn gigantic, carapace, susţinut de alte cinci turnuri mai mici plasate în jurul lui ca frunza trifoiului. Cetatea Soroca, secţiune vercicală Cetatea Soroca, secţiune orizontală Cetatea Soroca alături de celelalte cetăţi ca Restormel, Del Monte, Queenborough a fost şi este o parte componenta a arhitecturii medieval-europene fiind acel zid de apărare a civilizaţiei creştine contra stepei sălbatice; o continuitate în gîndire, intelect şi perfecţiune.

Mă dor foarte mult astfel de mărturii. După parerea mea, foarte puţin timp şi atenţie li se acordă copiilor. O fi ei mici, dar tu voinic nu vei fi toată viaţa. Aici sunt multe de spus … fapta are ultimul cuvînt.

"Sunt cîine vagabond / N-am casă şi în bancă cont"

mentină într-o stare de incordare si prin numarul de gasculiţe a cîinilor vagabonzi care-l populează. Сoborînd cele 200 de trepte te ciocnesti nas in nas cu o haită de vre-o 15 ciini, care sau îşi caută de trebă, sau te privesc suspect creîndu-ti impresia ca acuş vei fi prinzul lor.

Pierd pe moment citeva kg nu doar cei care fac sport de dimineata, dar si cei care vin sa-si umple garoafele cu apa de la izvorul din parc. In drum spre sursa de apa, te îndepartezi de aleea centrală si ridici o coasta de padure. Mai multi ciini de o culoare castanie inchisa apar ca niste lupi dupa versantii abrupti, gata oricind să-şi apere teritoriul si deţeurile.  Constienti de un anumit risc, oaspetii îi înconjoară pe unde pot si încearcă să mimeze faţa unui om neînfricat. 

 Fiind in mare parte a timpului in cautare de hrană, hoinăresc si crează in jurul lor o atmosferă de primejdie si nesiguranţă.

“Sunt chiar periculosi! Ma tem sa nu ma muste! Deja sunt luni de cind se promite ca se va face ceva!” spune indignat Barbu Valentin, constructor.  

“Acesti ciini sunt ca oricare alta problema din viata noastra – la distanta vazuta pare de nerezolvat, dar cind te apropii recunosti faptul ca ai exagerat. Cind treci pe linga ei iti dai seama ca au nevoie de hrana si asta-i problema!” sustine  Maria Pinzari, pensionara.

In urma depistarii  unui caz de rabie la ciinii maidanezi in sectorul Centru si decesului unui barbat dupa ce a fost muscat in vara acestui an de ciinii fara stapin, primarul general al Chisinaului, Dorin Chirtoaca, a solicitat intensificarea masurilor de sterilizare a maidanezilor.

Potrivit sefului regiei Autosalubritate, Tudor Maniv, municipalitatea a semnat un contract de colaborare cu Asociatia neguvernamentala de protectie a animalelor “Laica” . In urma acuzarii de catre Fundatia de Binefacere Moldo-Germana, precum ca au un comportament inuman fata de maidanezi si delapideaza fondurile oferite pentru sterilizare, Primarul capitalei a reactionat negind  punerea in aplicare a deciziei privind exterminarea ciinilor fara stapin.

Actualmente, numarul lor este mai mic de 30 mii.

   O suma rotunda se cheltuie pentru sterilizarea femelelor -200 lei/ciine, iar a masculilor – 150 lei/ciine. Eutanasia costa 60 lei ciine.

Duhul Sfînt este legătura noastră cu Dumnezeu. Dacă pînă la Iisus omenirea trebuia să aducă jertfă în faţa Lui, atunci după Mîntuitor,

...13, 14, 15, 16...

noi putem comunica (cum o facea şi Iisus) cu Creatorul prin intermediul Bibliei sau a rugăciunii. Duhul tău se hrăneşte cu Cuvîntul viu din Biblie şi odată ce crezi şi accepţi dragostea şi lumina Domnului, în viaţa ta se petrec minuni.

Nu încerc să desfăşor o temă religioasă, ci să mărturisesc ceea ce cu adevărat am văzut şi cunosc de la Tatăl Ceresc. Tot ce ve-ţi citi mai jos s-a întîmplat cu adevărat.

“Apoi a zis: “Adevărat, adevărat vă spun, că, deacum încolo, veţi  vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorîndu-se peste Fiul omului” (Ioan 1:51)

   Daca mîina Domnului se implică de cele mai multe ori indirect în viaţa fiecăruia din noi, atunci pentru a minuna chipul copilului Său şi pentru ai simţi prezenţa continuă foloseşte modul cel mai direct – îngerii.

Lida Dogaru, membra bisericii “Cuvintul Credintei” (www.vera.md) din Chişinău, ne-a mărturisit plină de emoţii şi în minimum de cuvinte  un moment nemaipomenit din viaţa ei unde protagonistul nu este nimeni altul decît  Dumnezeu. „ Începînd cu 8 februarie 2009 viziunea mea asupra vieţii şi calitatea ei  s-a schimbat radical odată ce am venit în această biserică.Tătăl Ceresc continuă mereu să ne bucure, însă ziua de vineri, 13 noiembrie, a fost mai specială. Odată ce acasă nu am posibilitatea să rezerv timp şi loc pentru comunicarea cu Domnul, o fac în momentele cînd mă plimb singură sau cînd mă reîntorc de undeva. E nevoie de astfel de momente pentru că Domnul e mulţumit cînd îi acorzi timp şi loc pentru a-L cunoaşte. În acea seara L-am rugat să-mi ofere un cadou deosebit, să-I simt nemărginita prezenţă. După ce-mi terminasem ruga am auzit o voce care mi-a spus să mă uit spre cer. Ridicînd privirile, am văzut o lumină puternică venind în întîmpinare. Credeam că sunt farele unei maşini, dar cînd s-a apropiat, inima îmi zburda de bucurie. Nu am mai simţit un asemenea val puternic de satisfactie şi fericire niciodată! Eram copleşită de tot ce mi se întîmpla, conştientizînd că Dumnezeu a răspuns la rugămintea mea. Analizînd mai atent, am desluşit doi îngeri minunaţi, fermecători şi atît de drăgălaşi! Nu pot să descriu în cuvinte preafrumuseţea lor. Inima mea se înaripa alături de ei. Veselia lor era şi a mea. Rîdeam în glas împreună. M-au însoţit pînă acasă. Am dorit să împărtăşesc minunea şi cu surorile mele, dar ele nu au putut vedea nimic”.

Nu este primul caz cînd Tatăl Slavei ne dovedeşte cît de mult susţine relaţia Sa personală cu omul. Lida ne-a împărtăşit şi faptul că Domnul i-a transmis un mesaj în vis în momentul cînd avea o deosebită nevoie de sprijin: “Voi sunteţi trimişi între pustiul cu apă cu un toiag în mîină. De ce vă temeţi? Mergeţi înainte!”.

Cuvîntul ziditor nu întîrzie niciodată:“Nu te teme. Nu voi permite să fii rănită. Sunt mereu alături”. Astfel fiind îmbărbătată de Cel care pururi este acelaşi, Lida înaintează cu credinţă, ascultă mai întîi de îndemnul Lui şi apoi se supune voii Sale.    

“Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta” (2Timofei 1:7)

 Hrăneşte-ţi Duhul şi vei vedea îngerii Domnului luminîndu-ţi calea înaintea ta!

Sunt om sau o simplă piatră... la fundul mării

interes pentru a face un aluat bun, nu poţi scoate din cuptor o pîine “rumenă şi crescută”. Blogul e un bun start în scopul de aţi exprima propria opinie şi de a învăţa corect şi clar s-o formulezi. Aici poţi afla mai multe despre jurnalismul libertin şi să trăieşti o senzaţie de împlinire alături de comentariile fanilor tăi. Ai ocazia şi să serbezi în voie, student fiind, cu un ochi la cratiţa de pe aragaz şi cu altul pe monitorul calculatorului.

Nu m-am gîndit la un anumit soi de materiale pe care le-aş putea publica, însă necesitatea de a interveni şi sufleteşte se simte. Vara trecută cînd hotărîsem eu să rămîn în Chişinău să fac practica la ziar, am luat interviu de la o doamnă care solicitată să-mi vorbească de porumbeii din preajma Catedralei, a descălicat întrebarea şi începînd să-mi vorbească de veşnica problemă -comuniştii - mi-a dat un sfat foarte bun –  înainte de a începe a scri trebuie să ai propriile convingeri şi păreri, un fundament care să-ţi ofere siguranţă şi tărie de a merge înainte. Avea dreptate, iar eu, fascinată de meditaţii şi de un fel de a scri frumos dar încurcat rău (ex.versuri albe), am căzut într-o şi mai profundă meditaţie – cum să ies la suprafaţă?

Pînă la urmă, slava lui Dumnezeu, am aflat unde e “buba” – eram prea închisă în propria lume şi cînd nu ai destul aer, sigur, ţi se usucă gîtlejul. Am observat că foarte mulţi trăiesc într-o lume a lor, unde eul încearcă să se adapteze la politica dictată de ”modele de a fi” sau alte clişee. Astfel cum am procedat cu mine - am oferit libertate Duhului Sfînt, sufletului şi minţii, aşa voi face şi cu blogul meu - mai multe fraze, puncte şi virgule.

Multumesc Natalia pentru inspiraţie! Bun început!

Ajuta-ma sa te iubesc!

Indiferent dacă foloseşti scaunul cu rotile sau picioarele pentru a te putea deplasa, eşti liber să cunoşti şi să-ţi aperi drepturile. Ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi a fost discutată în cadrul conferinţei din 23 noiembrie cu participarea persoanele cu dizabilităţi fizice precum şi a reprezentanţilor ONG-urilor şi a consultantului în drepturile omului din Austria.

 Potrivit lui Ion Cibotărică, vice-preşeditele Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi, ratificarea convenţiei nu este doar sarcina Ministerului Muncii sau a Ministerului Protecţiei Sociale şi a Familiei ci, a mai multor actori sociali. Convenţia în acest sens prezintă un catalizator ce ar produce schimbarea, însă nu înainte de a fi o modificare la nivel legislativ. “Persoanele cu dizabilităţi nu doar sunt cei care profit de anumite îndemnizaţii, dar sunt şi membri activi ai societăţii“ a mai accentuat sursa.

 Una din problemele de care se ciocnesc aceste persoane este instabilitatea economică. Igor Meriacre, director executiv Asociaţia “Motivaţie”, a specificat faptul că în famila unde există un copil cu dizabilitate fizică, e şi firesc ca unul din părinţi să-l îngrijească, şi deseori, acestea sunt mamele. Prin urmare, ele renunţă la postul de muncă pentru a acorda mai mult timp copilului bolnav. În multe cazuri, tatăl pleacă din familie şi acesta creşte într-o familie monoparentală. Un alt factor este accesul limitat la informaţie şi la servicii de reabilitare şi integrare socială. Astfel, puţine persoane cu dizabilităţi îşi cunosc drepturile sau au studii superioare. O persoană cu nevoi speciale poate fi încadrată în cîmpul muncii şi poate să presteze servicii ca: instructori în educarea altor persoane cu handicap, instructori de calculator, tehnician, reparaţia aparatajului radioelectronic, şofer de taxi, repararea hainelor şi a încălţămintei, confecţionarea obiectelor de artizanat, dactilografierea sau servicii la telefon.

Textele convenţiei ONU au fost elaborate cu participare persoanelor cu nevoi speciale care-şi cunosc cel mai bine problemele. Potrivit Nataliei Ciobanu, Preşedinte AO “DOR” care, mai e şi părintele unui copil cu nevoi speciale, trebuie să punem accentele asupra discriminării familiei şi a părinţilor, iar Conveţia trebuie să prevadă articole ce ţin de integrarea familiei cu asemenea probleme în societate. “Timp de 6 ani luptăm pentru schimbarea legislaţiei la acest capitol. Deseori se mizează pe diferite proiecte de caritate pentru persoanele cu dizabilităţi, ci nu pe problema legislativă. Legea este prescrisă de persoanele ce nu trăiesc cu asemenea probleme. Am solicitat remodificrea articolului ce vizează tutela asupra copiilor cu dizabilităţi grave care, au depăşit vîrsta de 18 ani, pentru că aceştia mai necesită îngrijire specială”.

Varvara Cucuruzeanu, Preşedintele centrului pentru copiii cu dezabilităţi din Peresecina, a menţionat că activează raional şi regional, iar majoritatea îşi cunosc deja drepturile şi libertăţile. Centrul din Peresecina activează din 2002 şi în fiecare an cadrele didactice sunt nevoite să-şi înnoiască cererile pentru a-şi continua munca.

 După semnarea la 30 martie 2007 a Convenţiei, R. Moldova şi-a luat angajamentul de a ratifica şi implementa drepturile persoanelor cu dezabilităţi atît la nivelul factorilor de decizie, cît şi la nivelul întregii societăţi.

În Republica Moldova există peste 170 de mii de persoane cu nevoi speciale. Anual se nasc cca 150 de copii cu necesităţi speciale, iar la vîrsta de 50 de ani, numărul persoanelor cu dizabilităţi e de două ori ai mare.

Frumusetea si talentul in actiune

  Chipul angelic si zimbetul dulce te invită nu doar s-o cunosti pe Nataliţa Apostolova ca un viitor  jurnalist, dar si ca o viitoare stea în lumina reflectoarelor. Terminînd Scoala de Modele din orasul natal Bălti, este în prezent studentă în anul 3 la facultatea de jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova. Energică si determinată, cu un potential pronunţat, realizeaza mereu ce-şi propune şi îmbină armonios arta de a fi model cu cea de jurnalist.

-Cum impaci modelingul cu jurnalistica?

-În cazul meu, modeling-ul şi jurnalismul niciodată nu s-au certat între ele, pentru că primul e o pasiune, iar jurnalismul – viitoarea mea profesie. Ele prezintă două domenii în care mă simt foarte confortabil şi nu ştiu dacă aş putea să renunţ la unul în favoarea altuia.Pentru mine ele sunt indispensabile şi deja au devenit două tresături de caracter ce mă reprezintă. 

- Ce calitati comune au ambele?

- Din start se poate considera că aceste două sfere nu au nici un punct tangenţial, însă doar cel implicat nemijlocit poate şti că ele se completează nemaipomenit de armonios între ele. Un jurnalist bun trebuie să aibă nu doar dicţia perfectă şi o minte ageră ci, să mizeze şi pe graţie, ţinută, prezentare scenică, un mers frumos – iar toate acestea le poţi învăţa doar la Şcoala de Modeling. O altă similitudine între jurnalism şi modeling este dinamismul, viaţa publică şi lumina reflectoarelor. După ce le cunoşti pe toate fiind model, ajungînd în sfera jurnalismului, te deprinzi şi nu mai pari caraghios sau neîndămînatic în faţa camerei de luat vederi.  

-Dar contradictorii?

- În contradictoriu vine ipostaza în care te afli în ambele cazuri. Din moment ce eşti model – tu eşti ţinta ce interesează publicul, tu eşti cea fotografiată, pusă pe prima pagină, discutată, invidiată, etc. Altfel zis te simţi persoană publică…În cazul în care eşti jurnalist, deja totul se inversează. Tu trebuie să fotografiezi, tu să cauţi puncte forte interesante publicului, să fii cel ce prezintă şi monitorizează realitatea, indiferent cît de imparţială sau echidistantă n-ai fi.  

-Care iti este mai aproape de inimioară sau iti pare mai atractivă?

 - Actualmente, varianta de a fi jurnalist îmi pare mai oportună şi mai atrăgătoare. E ceva mai special, decât banala şi deja prea uzuala profesie de photo-model. Personal, mă inspiră şi chiar admir femeile care sunt jurnaliste de succes. Ce poate fi mai frumos decît o femeie deşteaptă şi foarte atrăgătoare ce apare pe ecranul TV. Sunt foarte conştientă de munca ascunsă în spatele acestei finalităţi, dar mai sunt şi conştientă că merită. 

-In acest an ai participat la Miss USM.

- A fost o experienţă minunata pentru mine. Am paricipat în martie, 2009 şi pot să relatez mai mult despre cum a fost decît desre ce a urmat. Nu a fost un concurs profesional, din acest motiv nici participantele n-au fost selectate potrivit standartelor. Mi-a plăcut preselecţia de la concursul „Lady Universitatea”. Au trişat mult, nu neg, în schimb participantele erau pe măsura aşteptărilor. Pentru Miss USM s-au făcut repetiţii timp de o lună, iar noi ne-am împrietenit şi deja se ştia cine sunt favoriţii. Deşi nu am cîştigat, sunt mîndră de prezentarea mea scenică. Am făcut tot posibilul avind parte in special de susţinerea prietenilor mei. 

-Ce a urmat?

-Dupa concursul Miss Usm nu s-au ivit  propuneri avantajoase pentru ca nu a fost nimic profesional. Actualmente, particip la prezentari de visaj si coafuri si sunt modelul salonului de frumusete Baghira. Sunt invitata la diferite sedinte-foto, insa problema e de ordin financiar. Nu sunt sponsori care ar finanta proiecte legate de modeling. Moldova inca mai are de muncit pentru  a face modeling profesional.

-Preferi sa scrii despre cineva sau tu sa fii vedeta?

-Experienţa mea de model îmi permite să fiu mai descătuşată în faţa camerei de luat vederi şi chiar îmi place să dau tot feluri de interviuri. În acest caz se simte prezenţa unui alter ego al meu, cel de a fi subiectul discuţiei. Mă avantajează şi fizicul meu. Sunt foarte conştientă că el nu joacă un rol episodic în acest context.  

-O prezentatoare de stiri trebuie sa faca si modeling?

- Nu e obligatoriu, însă e un avantaj. Cunosc multe cazuri cînd un ex-model începe să activeze în televiziune şi sunt acceptate pentru că se deosebesc prin măiestria sa de-a lucra în faţa camerei, au carismă, ţinută, eleganţă şi sunt foarte plăcute ochiului.

 -E cazul tau din moment ce activezi undeva?

-Am incercat sa fiu prezentatoarea unei emisiuni in direct la Muz tv. Era oportun si concurenta mare. Sunt perseverenta, astfel am ajuns in runda a treia. Mi-a placut sa concurez cu tineri din diferite domenii si nespus de talentati…insa n-a fost sa fie. Dar nu-mi pierd speranta. Expediez CV uri la diferite televiziuni deoarece sînt compatibile cu persoanalitatea mea .

-Ce-ti doresti sa obtii in urmatorii 10 ani?

- Pentru viitorul meu am creat un algoritm foarte bine definit. Însă e dificil în realizare, pentru că presupune o combinatie armonioasa dintre cariera si  familiei. Dar mizez pentru a activa în domeniu pentru ca e unicul compatibil cu persoana mea.

Învie tradiţia

 În cadrul expoziţiei de materiale textile găzduite în perioada 18-21 noiembrie de centrul expoziţional “Moldexpo” s-a desfăşurat şi o prezentare a colecţiilor vestimentare din Moldova şi alte ţări. Evenimentul a startat pe 19 noiembrie, în cadrul Zilelor Modei “Artpodium”. (www.moldexpo.md)

Pe parcurs au fost prezentate peste 30 de colecţii personale realizate de talentele autohtone. „Avem tineri creativi, care anual ne reprezintă în cadrul expoziţiilor internaţionale, însă din păcate în RM ei se pot manifesta doar o dată în an, a declarat preşedintele secţiei modă în cadrul uniunii designerilor şi preşedintele juriului, Valentina Racenco.

“Deoarece materialele  textile în RM constituie cca 30 la sută din totalul exporturilor, această expoziţie aflată la cea de a 9-a ediţie, constituie o modalitate de stabilire a contactelor de afaceri între producători atît la nivel local, cît şi internaţional”, a declarat vice ministrul economiei, Octavian Calmîc. Conform datelor citate de oficial numărul persoanelor implicate în industria textilă se estimează la cca 26-30 de mii de angajaţi.

Chiar dacă mai frecvent, materia primă pentru industria de textile din RM este importată din Turcia, la expoziţie a fost expus şi un stand cu stofă italiană. Este ceva mai scump, dar producătorii promit o calitate pe măsură, ei reuşind deja să încheie un contract cu producătorii autohtoni.

“În RM sunt mirese care se cunună în straie naţionale” a afirmat  meşterul popular, Maria Cristea. Ele sunt brodate manual, iar pentru e te simţi mireasa secolului trecut este nevoie să scoţi din buzunar aproximativ 500 de euro. Meşterul susţine că pentru a împodobi o singură cămaşă uneori este nevoie de 2 -3 luni.

Pentru a apropia tînăra generaţie de tradiţiile şi portul naţional, meşterul propune o serie de bluziţe folk. „Nu putem impune tineretul să poarte haine populare, însă îi putem apropia de spiritul naţional prin bluze în stil popular, dar ceva mai lejer”, a menţionat Maria Cristea.

Expoziţia de textile îşi închide uşile pentru vizitatori pînă pe data de 21 noiembrie.

Dacă nu-ţi prea vin idei in cap, atunci propun să le citeşti pe ale mele:

- luna şi soarele;

-florile si gradinarul;

-bucataria si dormitorul;

-focul si apa;

-vis si realitate;

-dorinta si satisfacere;

-necaz si bucurie;

-pasiune si putere;

-munca si parinte;

-rabdare si intelepciune;

Suntem unici şi nu doar viziunile diferă, dar şi ceea ce preţuim. Pînă la urmă, cea care trebuie să fie invitată în orice împrejurare este dragostea. Cu ochii ei nu vezi persoana de lîngă tine în roz, ci încerci s-o iubeşti aşa cum e în realitate. Pînă la urmă, adevăraţi suntem cînd nu uităm a iubi oamenii pentru tot restul vieţii.

casă de piatră pentru o veşnicie

Poţi trăi fiind înscris în cartea vieţii şi în cea a veşniciei totodată.

Sintagma “o lopata de ţărînă” este înlocuită cu una mai moderna ”o lopată de ciment” la constructia cavourilor în Cimitirul Central de pe strada Armenescă din Chişinău. Fiind muritor de rînd trebuie să-ţi construiesti nu doar o casă pe pămînt, dar şi una subterană. În acest caz, graba nu strică treaba, căci locurile nerezervate poţi să le numeri cu o singură mînă. Din cele 11 cimitire aflate în subordinea municipalităţii (Sf.Lazăr, Sf.Troiţă, Catolic, Evreiesc, Buiucanii Vechi, Băcioii Noi, Petricani, Sculeni, Ciocana, cimitirul din str.Şt.Ciobanu ), Cimitirul Central este considerat unul “de elită”.

  Aici, pe o suprafaţă de aproximativ 12 ha de teren, atît cît cuprinde cimitirul, sunt înmormîntaţi mai mult de 16 mii de oameni.

 În cele 23 de sectoare poţi întîlni numele personalităţilor care au influenţat istoria şi cultura Basarabiei postbelice, precum Alexandru Plămădeală, Alexei Mateevici, Andrei Hodorogea, Nicolae Sulac, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici şi alţii, aici fiind înregistrate şi înhumări din anii 1820,1824.

Deşi anual au loc aproximativ 200 de înmormîntări, cartierile cimitirului au ajuns să fie supraîncărcate. Conform registrelor de inventariere ale Întreprinderii Municipale Combinatul Servicii Funerare, în primele şase luni ale anului curent, au fost înregistrate peste 60 de înhumări. Chiar şi în această situaţie, administraţia spune că locuri de veci se găsesc. „Cele deteriorate nu sunt la evidenţă şi vor rămîne astfel cum sunt”, explică Iurie Luca, directorul-adjunct  Î.M. Combinatul Servicii Funerare.

Pentru a obţine un loc de veci la cimitir, solicitantul trebuie să deţină un pachet de documente care i-ar permite să rezerve un loc. Acesta conţine o cerere către primarul general sau viceprimarul capitalei. Cererile se depun în biroul 13 pentru persoanele fizice şi biroul 1 pentru persoanele juridice. Documentele necesare includ copiile tuturor diplomelor şi buletinul de identitate a persoanei solicitante. Mai există însă, situaţii cînd lista documentelor necesare poate suferi modificări. Dacă persoana care solicită rezervarea unui loc are rude îngropate pe teritoriul cimitirului, atunci e necesar pe lîngă documentele enumerate să prezinte şi certificatul de deces a persoanei înhumate, adeverinţa de naştere (de căsătorie) şi documente care ar confirma gradul I de rudenie cu cel decedat. Dacă se prezintă toate aceste acte în aproximativ zece zile primeşti locul de veci. După eliberarea autorizaţiei, omul va scoate din buzunar mai mult de o mie de lei pentru lotul respectiv.

 “Preţul parcelei variază în funcţie de cartier şi costă între 1160 şi 1300 de lei” accentueaza Iurie Luca. Insa cartierele situate aproape de centrul cimitirului se consideră prestigioase şi preţul creste odata cu pasii.

Pînă se lasă frigul muncitorii de aici se grăbesc să finiseze construcţiile începute, timpul limită fiind o lună. “Noi facem lucru bun şi economisim loc. Aşa fac şi cei din Italia. Nu pui ţărînă deasupra, ci doar acoperi cu nisip, iar etajului unde a fost aşezat sicriul îi zidesti intrarea. Acum construim loc pentru o familie de 9 persoane, toti fiind în viaţă. Îi costă în jur la 30.000 lei. Materialul este scump, dar au noroc că e situat aproape de periferia cimitirului.”

“Capela de lîngă noi, îmi indică zona un alt muncitor care construieşte cavouri şi în cimitirul Doina, are 28 de locuri. Am lucrat trei luni de zile pînă s-o terminăm”.

Potrivit lui Iurie Luca, directorul –adjunct a Î.M Combinatul Servicii Funerare „ următoarea înmormîntare a unui membru din aceeaşi familie poate avea loc după un interval de 6 -7 ani de la prima. Abateri nu sunt, căci deseori acest termen este şi mai mare” adaugă sursa.

Un cavou pentru două, trei persoane va costa de la 25 la 35 de mii de lei. Cu o suprafaţă mai extinsă, cavoul ajunge să coste de la 50 la 160 de mii de lei.

Părintele Eugen, parohul Bisericii Tuturor Sfinţilor motivează legea de a îngropa şi a da trupul pămîntului.”Fiecare îşi face datoria după putinţă. Cine are posibilitatea încearcă să se asigure cum poate. Prioritatea cavoului constă în faptul că  păstrează curăţenia osămintelor”.

Pe lîngă aceste pregătiri, o altă cifră se adună şi la procurarea sicrielor, cel mai modest costînd 500 lei, iar cele confecţionate din lemn ating suma de la 10.000 lei în sus.