A venit timpul să spun ce mă doare şi ce văd eu în timp ce alţii nu văd. Oameni fiind, nu uităm să ne alimentăm săracu’ creier, poftoasa burta şi multe, multe alte griji lumeşti care nici nu fac parte din noi, dar au nevoie de atenţie şi căldură umană, şi ne scapă invizibilul – Duhul Sfînt.

Duhul Sfînt este legătura noastră cu Dumnezeu. Dacă pînă la Iisus omenirea trebuia să aducă jertfă în faţa Lui, atunci după Mîntuitor,

...13, 14, 15, 16...

noi putem comunica (cum o facea şi Iisus) cu Creatorul prin intermediul Bibliei sau a rugăciunii. Duhul tău se hrăneşte cu Cuvîntul viu din Biblie şi odată ce crezi şi accepţi dragostea şi lumina Domnului, în viaţa ta se petrec minuni.

Nu încerc să desfăşor o temă religioasă, ci să mărturisesc ceea ce cu adevărat am văzut şi cunosc de la Tatăl Ceresc. Tot ce ve-ţi citi mai jos s-a întîmplat cu adevărat.

“Apoi a zis: “Adevărat, adevărat vă spun, că, deacum încolo, veţi  vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorîndu-se peste Fiul omului” (Ioan 1:51)

   Daca mîina Domnului se implică de cele mai multe ori indirect în viaţa fiecăruia din noi, atunci pentru a minuna chipul copilului Său şi pentru ai simţi prezenţa continuă foloseşte modul cel mai direct – îngerii.

Lida Dogaru, membra bisericii “Cuvintul Credintei” (www.vera.md) din Chişinău, ne-a mărturisit plină de emoţii şi în minimum de cuvinte  un moment nemaipomenit din viaţa ei unde protagonistul nu este nimeni altul decît  Dumnezeu. „ Începînd cu 8 februarie 2009 viziunea mea asupra vieţii şi calitatea ei  s-a schimbat radical odată ce am venit în această biserică.Tătăl Ceresc continuă mereu să ne bucure, însă ziua de vineri, 13 noiembrie, a fost mai specială. Odată ce acasă nu am posibilitatea să rezerv timp şi loc pentru comunicarea cu Domnul, o fac în momentele cînd mă plimb singură sau cînd mă reîntorc de undeva. E nevoie de astfel de momente pentru că Domnul e mulţumit cînd îi acorzi timp şi loc pentru a-L cunoaşte. În acea seara L-am rugat să-mi ofere un cadou deosebit, să-I simt nemărginita prezenţă. După ce-mi terminasem ruga am auzit o voce care mi-a spus să mă uit spre cer. Ridicînd privirile, am văzut o lumină puternică venind în întîmpinare. Credeam că sunt farele unei maşini, dar cînd s-a apropiat, inima îmi zburda de bucurie. Nu am mai simţit un asemenea val puternic de satisfactie şi fericire niciodată! Eram copleşită de tot ce mi se întîmpla, conştientizînd că Dumnezeu a răspuns la rugămintea mea. Analizînd mai atent, am desluşit doi îngeri minunaţi, fermecători şi atît de drăgălaşi! Nu pot să descriu în cuvinte preafrumuseţea lor. Inima mea se înaripa alături de ei. Veselia lor era şi a mea. Rîdeam în glas împreună. M-au însoţit pînă acasă. Am dorit să împărtăşesc minunea şi cu surorile mele, dar ele nu au putut vedea nimic”.

Nu este primul caz cînd Tatăl Slavei ne dovedeşte cît de mult susţine relaţia Sa personală cu omul. Lida ne-a împărtăşit şi faptul că Domnul i-a transmis un mesaj în vis în momentul cînd avea o deosebită nevoie de sprijin: “Voi sunteţi trimişi între pustiul cu apă cu un toiag în mîină. De ce vă temeţi? Mergeţi înainte!”.

Cuvîntul ziditor nu întîrzie niciodată:“Nu te teme. Nu voi permite să fii rănită. Sunt mereu alături”. Astfel fiind îmbărbătată de Cel care pururi este acelaşi, Lida înaintează cu credinţă, ascultă mai întîi de îndemnul Lui şi apoi se supune voii Sale.    

“Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta” (2Timofei 1:7)

 Hrăneşte-ţi Duhul şi vei vedea îngerii Domnului luminîndu-ţi calea înaintea ta!