Posted by: alexeidoina on: noiembrie 26, 2009
Chipul angelic si zimbetul dulce te invită nu doar s-o cunosti pe Nataliţa Apostolova ca un viitor jurnalist, dar si ca o viitoare stea în lumina reflectoarelor. Terminînd Scoala de Modele din orasul natal Bălti, este în prezent studentă în anul 3 la facultatea de jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova. Energică si determinată, cu un potential pronunţat, realizeaza mereu ce-şi propune şi îmbină armonios arta de a fi model cu cea de jurnalist.
-Cum impaci modelingul cu jurnalistica?
-În cazul meu, modeling-ul şi jurnalismul niciodată nu s-au certat între ele, pentru că primul e o pasiune, iar jurnalismul – viitoarea mea profesie. Ele prezintă două domenii în care mă simt foarte confortabil şi nu ştiu dacă aş putea să renunţ la unul în favoarea altuia.Pentru mine ele sunt indispensabile şi deja au devenit două tresături de caracter ce mă reprezintă.
- Ce calitati comune au ambele?
- Din start se poate considera că aceste două sfere nu au nici un punct tangenţial, însă doar cel implicat nemijlocit poate şti că ele se completează nemaipomenit de armonios între ele. Un jurnalist bun trebuie să aibă nu doar dicţia perfectă şi o minte ageră ci, să mizeze şi pe graţie, ţinută, prezentare scenică, un mers frumos – iar toate acestea le poţi învăţa doar la Şcoala de Modeling. O altă similitudine între jurnalism şi modeling este dinamismul, viaţa publică şi lumina reflectoarelor. După ce le cunoşti pe toate fiind model, ajungînd în sfera jurnalismului, te deprinzi şi nu mai pari caraghios sau neîndămînatic în faţa camerei de luat vederi.
-Dar contradictorii?
- În contradictoriu vine ipostaza în care te afli în ambele cazuri. Din moment ce eşti model – tu eşti ţinta ce interesează publicul, tu eşti cea fotografiată, pusă pe prima pagină, discutată, invidiată, etc. Altfel zis te simţi persoană publică…În cazul în care eşti jurnalist, deja totul se inversează. Tu trebuie să fotografiezi, tu să cauţi puncte forte interesante publicului, să fii cel ce prezintă şi monitorizează realitatea, indiferent cît de imparţială sau echidistantă n-ai fi.
-Care iti este mai aproape de inimioară sau iti pare mai atractivă?
- Actualmente, varianta de a fi jurnalist îmi pare mai oportună şi mai atrăgătoare. E ceva mai special, decât banala şi deja prea uzuala profesie de photo-model. Personal, mă inspiră şi chiar admir femeile care sunt jurnaliste de succes. Ce poate fi mai frumos decît o femeie deşteaptă şi foarte atrăgătoare ce apare pe ecranul TV. Sunt foarte conştientă de munca ascunsă în spatele acestei finalităţi, dar mai sunt şi conştientă că merită.
-In acest an ai participat la Miss USM.
- A fost o experienţă minunata pentru mine. Am paricipat în martie, 2009 şi pot să relatez mai mult despre cum a fost decît desre ce a urmat. Nu a fost un concurs profesional, din acest motiv nici participantele n-au fost selectate potrivit standartelor. Mi-a plăcut preselecţia de la concursul „Lady Universitatea”. Au trişat mult, nu neg, în schimb participantele erau pe măsura aşteptărilor. Pentru Miss USM s-au făcut repetiţii timp de o lună, iar noi ne-am împrietenit şi deja se ştia cine sunt favoriţii. Deşi nu am cîştigat, sunt mîndră de prezentarea mea scenică. Am făcut tot posibilul avind parte in special de susţinerea prietenilor mei.
-Ce a urmat?
-Dupa concursul Miss Usm nu s-au ivit propuneri avantajoase pentru ca nu a fost nimic profesional. Actualmente, particip la prezentari de visaj si coafuri si sunt modelul salonului de frumusete Baghira. Sunt invitata la diferite sedinte-foto, insa problema e de ordin financiar. Nu sunt sponsori care ar finanta proiecte legate de modeling. Moldova inca mai are de muncit pentru a face modeling profesional.
-Preferi sa scrii despre cineva sau tu sa fii vedeta?
-Experienţa mea de model îmi permite să fiu mai descătuşată în faţa camerei de luat vederi şi chiar îmi place să dau tot feluri de interviuri. În acest caz se simte prezenţa unui alter ego al meu, cel de a fi subiectul discuţiei. Mă avantajează şi fizicul meu. Sunt foarte conştientă că el nu joacă un rol episodic în acest context.
-O prezentatoare de stiri trebuie sa faca si modeling?
- Nu e obligatoriu, însă e un avantaj. Cunosc multe cazuri cînd un ex-model începe să activeze în televiziune şi sunt acceptate pentru că se deosebesc prin măiestria sa de-a lucra în faţa camerei, au carismă, ţinută, eleganţă şi sunt foarte plăcute ochiului.
-E cazul tau din moment ce activezi undeva?
-Am incercat sa fiu prezentatoarea unei emisiuni in direct la Muz tv. Era oportun si concurenta mare. Sunt perseverenta, astfel am ajuns in runda a treia. Mi-a placut sa concurez cu tineri din diferite domenii si nespus de talentati…insa n-a fost sa fie. Dar nu-mi pierd speranta. Expediez CV uri la diferite televiziuni deoarece sînt compatibile cu persoanalitatea mea .
-Ce-ti doresti sa obtii in urmatorii 10 ani?
- Pentru viitorul meu am creat un algoritm foarte bine definit. Însă e dificil în realizare, pentru că presupune o combinatie armonioasa dintre cariera si familiei. Dar mizez pentru a activa în domeniu pentru ca e unicul compatibil cu persoana mea.
decembrie 1, 2009 la 7:44 pm
Daa Doiniţa…mi-ai făcut publicitate bună…